vineri, 16 decembrie 2016

Adaposteste-te de tornada


Tornada

Tornada este un fel de uragan cu diametrul trombei (vârtejului) la nivelul solului de numai 25
-50 m. Viteza vântului în vârtej atinge 600 km/oră, dar tromba se deplasează cu max 50-65 km/oră.
Este fenomenul atmosferic cel mai violent şi distructiv pe o suprafaţă mică (fâşia măturată pe sol).
Distrugerile sunt enorme. În afara construcţiilor cu structură extrem de solidă, tornada aspiră şi ridică în
aer tot ce întâlneşte. Adeseori clădirile se prăbuşesc ca urmare a diferenţei de presiune între interior şi
exterior. Tornada face un zgomot de motor ambalat la maxim, care poate fi auzit până la 40 km
distanţă.
. Fugi, sau pregăteşte un adăpost.
În timpul crizei: dacă te-a surprins, adăposteşte-te în construcţia cea mai solidă pe care o poţi
găsi.
Preferabil într-un beci amenajat special pentru furtună . Stai lângă un perete
exterior sau în zona întărită a casei (dacă există). Dacă nu există subsol, du-te în centrul parterului, întro
cameră mica, sau adăposteşte-te sub o mobilă solidă. Dar nu sta sub mobila grea sau sub biblioteca de
la etajul de deasupra. Stai departe de ferestre.
Închide toate uşile şi ferestrele pe partea casei de unde vine tornada şi deschide-le pe cele din
partea opusă. În felul acesta împiedici vântul să intre în casă, să salte acoperişul. De asemenea egalizezi
presiunile din interiorul şi exteriorul casei, ferind-o de explozie.
Nu sta într-o baracă, rulotă sau maşină, căci furtuna o poate aspira, sălta şi
arunca în aer.
În aer liber poţi fi lovit de obiectele zburătoare.
Vijelia te poate aspira şi ridica în aer. În schimb, poţi auzi şi vedea tornada care se apropie.
Ieşi din calea ei. Fugi perpendicular pe direcţia ei aparentă de mişcare. Adăposteşte-te într-un şanţ, întro
depresiune, întinde-te pe sol şi acoperă-ţi capul cu mâinile.

Sursa:Manual de supravietuire 17.4-Serban Derlogea

Niciun comentariu: