Despre limitele organismului uman

Despre limitele organismului uman

Menţinerea, prelungirea vieţii cu orice preţ a devenit, pare-se, scopul suprem pentru omul modern, prins într-o ciudată societate hedonist-consumist-postmodernistă, cum este cea din zilele noastre. Cu toate că dorinţa de a rămâne în viaţă nu este doar rezultatul direct al celui mai puternic instinct, cel de supravieţuire, ci şi al unor posibilităţi reale pe care ni le oferă ştiinţa, cunoaştem încă puţine informaţii cu privire la limitele trupului nostru. Dincolo de presupuneri sau estimări „din ochi”, ştiinţa poate să ne ofere în prezent o serie de cifre şi informaţii cu privire la extremele pe care le poate atinge corpului uman, precum şi cu privire la supravieţuirea în condiţii vitrege.
Cât te poţi baza pe propriul trup? Într-un viitor oricând posibil, nu va conta mai deloc ce forma de învăţământ ai absolvit sau cât de bine te descurci cu calculatorul. Evident, nici nepotismul nu va mai fi la nivelul la care este prezent astăzi în societate. La urma urmei, în caz de supravieţuire extremă, ne vom confrunta cu un "care pe care" nemaiîntâlnitîn cadrul istoriei moderne şi contemporane. Va conta mai mult pregătirea spirituală, ca şi - evident - cea fizică, cunoştinţele de bază în arta supravietuirii şi înţelegerea secretelor mediului înconjurător, de la cel antropic la jungle, deşerturi, păduri sau oceane.
În aceste condiţii, se impune o revizuire a cunoştinţelor pe care le deţinem cu privire la parametrii de funcţionare a organismului uman supus unor factori extremi de ordin extern sau intern. Cu toţii am auzit de oameni care au supravieţuit unor accidente sau alte întâmplări, în condiţii incredibile, în urma cărora, teoretic, nicio fiinţă umană nu ar fi avut cum să scape cu viaţă. Au existat astfel cazuri documentate de oameni care au supravieţuit unor răni de glonte în cap sau căderii de pe o clădire de 10 etaje, dar acestea sunt cazuri izolate.Când vine vorba de anduranţa organismului uman şi supravieţuirea fără niciun ajutor, cercetările recente în domeniu au stabilit aşa numita "Regulă a lui Trei".Regula lui Trei face referire directă la cât de mult poate rezista un om obişnuit fără aer (trei minute), fără apă (trei zile) şi fără hrană (trei săptămâni).Alte limite sunt un pic mai particularizate în funcţie de factori importanţi, precum starea generală de sănătate, vârsta, condiţia fizică, condiţionarea specifică şi, nu în ultimul rând, antrenamentul mental şi mijloacele de revigorare a spiritului fiecăruia.Răspunsurile pe care le dăm unor întrebări, foarte legitime în contextul dat, precum: cât timp poţi rămâne treaz fără să mori, la ce altitudine poţi ajunge fără să te sufoci, ori la ce grad al acceleraţiei rezişti înainte ca trupul tău să fie zdrobit? spun multe despre fragilitatea sau, din contră, rezistenţa acestui înveliş de carne şi oase pe care îl numim trup omenesc.

Cât putem rezista fără somn?


Ei bine, experimentele au demonstrat că piloţii de vânătoare din cadrul Air Force au intrat într-o stare de delir după ce au fost supuşi privării de somn. Tot în urma experimentelor a reieşit că o singură noapte de nesomn scade abilităţile de a şofa la fel de mult ca şi consumul câtorva pahare de vin. Recordul absolul de a rămâne treaz aparţine lui Randy Gardner, care la vârsta de 17 ani a reuşit să rămână treaz un număr de 264 ore, adică circa 11 zile.
Dar când privarea de somn duce la moarte?
Un chinez în vârstă de 26 ani a murit după ce a rămas treaz timp de 11 zile, într-o încercare de a viziona toate meciurile din cadrul unui Campionat European. Demn de reţinut: cetăţeanul chinez a consumat alcool şi a fumat mult pe perioada celor 11 zile, iar medicii nu au putut să afle în ce măsură consumul acestor intoxicante a avut vreun rol în deces. În cadrul unui experiment - cum altfel decât crud? - cercetătorii din cadrul Universităţii din Chicago au obligat niste şobolani de laborator să nu doarmă deloc. Bietele rozătoare au sucombat după două săptămâni de chin.
Înainte să moară, şobolanii au prezentat simptome de hipermetabolism, o condiţie în care metabolismul organismului funcţionează la viteze atât de mari, încât arde toate caloriile din organism. În analele medicinei, hipermetabolismul a fost mereu în legătură cu lipsa somnului.

Ce cantitate de radiaţie putem absorbi?

Expunerea la radiaţii intense este un pericol pe termen lung pentru orice vietate, deoarece produce mutaţii serioase în ADN, putând modifica materialul genetic astfel încât se ajunge la apariţia şi dezvoltarea cancerelor. Dar care este cantitatea de radiaţii necesară pentru a produce moartea unui om? Conform lui Peter Caracappa, specialist în protecţia contra radiaţiilor atomice din cadrul Institutului Politehnic Rensselaer, o expunere de doar câteva minute la o radiaţie cu intensitatea de 5-6 unităţi Sievert provoacă diferite forme de cancer.Pentru a ne imaginea ce înseamnă asta, trebuie să ne amintim că muncitorii niponi care au lucrat în împrejurimile centralei de la Fukushima, după producerea accidentului de tristă amintire, au absorbit circa 0,4-1 unităţi Sievert pe oră. Cu toate că au supravieţuit pe termen redus, riscul de a face cancer este foarte ridicat în cazul acestor adevăraţi eroi.

La ce acceleraţie rezistăm?

Cutia toracică ne protejează inima şi plămânii de şocurile relativ puternice cu care ne putem confrunta în viaţa de zi cu zi, gen lovituri sau căzături, dar nu ne este de mare ajutor atunci când organismul nostru este supus unor forţe precum cele pe care trebuie să le suporte piloţii avioanelor de vânătoare de ultimă generaţie.Cercetătorii din cadrul NASA şi ai U. S. Air Force au dorit întotdeauna să afle limitele organismului uman în astfel de situaţii, pentru a putea concepe ulterior echipamente de protecţie speciale. Conform unor cercetări recente, un om supus unor accelerări laterale care ating valoarea de 14 G se poate alege cu organele interne smulse de la locul lor...O acceleraţie de 4-8 G poate provoca simptome asemănătoare unui KO încasat de la un campion mondial de box la categoria grea.

Care sunt limitele foamei?

Adaptările de ordin metabolic şi fiziologic prin care trec oamenii aflaţi în pericol să moară de foame au fascinat cercetătorii timp de peste un secol, de când medicina modernă studiază acest sumbru fenomen. Cu toate acestea, şi la ora actuală au rămas multe necunoscute pe harta cunoaşterii proceselor biologice pe care le declanşează inaniţia. Un studiu recent, care ia în considerare Indicele Masei Corporale, arată deosebiri interesante care ţin de sex, în ceea ce priveşte rezistenţa la foame.
Spre exemplu, dacă un bărbat a ajuns să aibă un IMC de valoarea 13, este în pericol să moară de inaniţie. În contrast, femeile supravieţuiesc chiar dacă IMC-ul lor atinge valoarea de 11; au existat cazuri ale unor femei care au supravieţuit şi cu un indice de 10 sau 9. Abilitatea naturală a femeii de a rezista mai bine decât bărbaţii unor perioade prelungite de foamete are două mari cauze:
1. Femeile pot depozita în mod natural cantităţi de grăsime mai mari decât bărbaţii, iar grăsimea furnizează o cantitate mai mare de energie decât proteinele prezente în masa musculară mai mare a bărbaţilor.
2. Contribuţia energiei eliberate prin arderea grăsimilor este mai mare în cazul femeilor, care îşi pot conserva astfel mai bine rezervele de proteine.Conform evidenţelor verificabile, oamenii mor de inaniţie după circa 45 zile în care nu au mâncat absolut nimic. Se estimează că, după trecerea celor 45 zile fatidice, corpul uman şi-a pierdut 30-35% din greutatea iniţială.

Care sunt limitele noastre în faţa frigului?

Temperatura tipică a organismului uman este de +37 grade Celsius. Dacă a scăzut cu un singur grad şi a ajuns la 36, timpii de reacţie şi gândirea sunt deja serios afectate. Dacă ai ajuns să ai doar 35 grade, nu mai eşti capabil(ă) să îţi scrii propriul nume pe hârtie, iar mersul pe jos devine ceva extrem de dificil. La 33 grade, omul devine complet iraţional, ajungând chiar să-şi arunce propriul echipament de supravieţuire. La o temperatură de 32 grade, majoritatea oamenilor colapsează şi orice fiinţă omenească devine inconştientă odată ce temperatura sa corporală atinge 30 grade. La 20 grade, inima deja nu mai bate...Cu toate acestea sunt şi excepţii notabile, cum este cazul unui bebeluş care, în anul 2001, a fost salvat după ce inima sa nu mai bătuse timp de 2 ore, iar temperatura sa corporală atinsese doar 16 grade Celsius.

La ce fel de lovituri şi şocuri putem rezista?


Ţesutul muscular uman generează circa 0,3 micronewtoni de forţă pe fibră musculară. Adică aproximativ 100 newtoni (10 kg) pentru fiecare centimetru pătrat de muşchi.
Dar oasele din braţul uman rezistă unei forţe de compresie de circa 200 megapascali, adică echivalentul unei forţe de 50 kilonewtoni.
În anul 1931, se pare că boxerul Max Baer a administrat oponentului său, Ernie Schaff, cel mai puternic pumn din istorie. Ernie nu şi-a mai revenit niciodată. A intrat în comă profundă şi a murit după şase luni.
Cât de mult sânge putem pierde, şi totuşi să supravieţuim?
Un adult are, în funcţie de greutatea corporală, 3,8-5.6 litri de sânge. Putem pierde circa 15 % din totalul de sânge, fără efecte imediate. Dar dacă pierdem 40% din volumul total de sânge, presiunea sangvină devine prea scăzută. Inima intră astfel în tahicardie ventriculară, care poate deveni oricând fatală. Exerciţiile de tip cardio îmbunătăţesc şansele de supravieţuire în cazul unor pierderi importante de sânge.
Recordul aparţine unei persoane care a supravieţuit unui accident, cu toate că pierduse aproximativ 75% din cantitatea de sânge.

La câte înţepături de albină rezistăm?

Pericolul de a fi atacat de un roi de albine sau viespi nu este deloc mic, mai ales pentru cei care îşi petrec mult timp în natură: amatori de drumeţii, fotografi, pădurari, militari, agricultori, unii sportivi, alpinişti, etc.
Pe baza estimărilor specialiştilor, un om obişnuit moare după ce a fost înţepat de circa 600 albine. Dar rezistenţa la veninul acestor insecte ţine de mulţi alţi factori.
Recordul în domeniu este deţinut de o persoană care a supravieţuit la 2243 înţepături de albine.

Se poate supravieţui sunetelor?

Intensitatea sunetelor se măsoară în decibeli. Bunăoară, un avion cu reacţie, care decolează la distanţa de 50 metri de un om, produce un sunet de 125 decibeli (dB), dureros de puternic pentru urechile noastre.
Limita intensităţii suntelor pe care le poate suporta organismul nostru este de 160 dB. Deasupra acestei limite, timpanul urechii cedează.
În plus, vătămarea organelor interne supuse unor intensităţi mari ale sunetului este foarte posibilă.
Se estimează că cel mai puternic sunet înregistrat vreodată a rezultat în urma erupţiei vulcanului Krakatoa din anul 1883: la distanţa de 160 kilometri de locul erupţiei violente, intensitatea sunetului a atins valoarea de 180 decibeli. Orice om care s-ar fi aflat la 140 kilometri de vulcan ar fi fost lovit de un sunet de 200 decibeli, iar la acest volum, plămânii săi ar fi fost literalmente rupţi, omul decedând în urma emboliei pulmonare.
O grenadă de sunet de tip T-420 poate genera un zgomot de 175 decibeli la o distanţă de 2 metri. Mai aproape de atât, volumul sunetului creşte la 186 decibeli, suficient pentru a provoca un infarct.