vineri, 13 ianuarie 2017

Igiena in supravietuire



Igiena in supravietuire

In tabără trebuie impusă şi păstrată o igienă drastică. Orice delăsare înseamnă boală.
Latrina va fi amplasată mai jos decât nivelul taberei, departe de sursa de apă. Apa de băut se
va lua dintr-un loc anume. Nimeni nu se va spăla mai sus de el. Locul de spălare pentru corp şi rufe va
fi mai jos, iar locul unde se spală vasele de bucătărie - şi mai jos.
Latrina şi groapa de gunoi vor fi aşezate cât mai departe de tabără şi de sursa de apă,
preferabil încotro bate vântul, dar nu atât de departe încât să deranjeze. Amenajează o potecă până la
ele.
Latrina se amenajează chiar şi pentru un singur supravieţuitor. Nu risipi dezinfectantul pentru
latrină, ci acoperă fecalele cu pământ. Dacă latrina începe să miroase, amenajează sau sapă alta nouă.
Acoperă latrina veche cu pământ şi aprinde un foc bun deasupra ei.
Latrina tip tranşeu este un şanţ cu adâncimea cam de 1,25 m. şi lăţimea de 0,5 m. Înalţă
malurile cu buturugi, pietre sau pământ până la nivelul scaunului. Umple golurile. Aşează deasupra
câteva lemne, lăsând liber un spaţiu pentru utilizare. Presară cenuşă peste lemne, ca să etanşezi golurile
şi să îndepărtezi muştele. Gaura latrinei se acoperă contra muştelor cu un capac din lemn, o piatră lată
sau o frunză mare ancorată cu pietre, care va fi folosit în permanenţă.
Pişoarul poate fi o groapă de aprox 60 cm. adâncime, umplută pe 3/4 cu pietre mari şi
deasupra cu un strat de pământ în care se înfige o pâlnie făcută din coajă de copac.
Crematoriul - toate gunoaiele trebuie arse, de exemplu în zona latrinei. Ce nu arde se
îngroapă.
Un regim alimentar sănătos te fereşte de boli, infecţii, chiar de insecte. Spală-te, fă baie zilnic,
iar dacă nu poţi, măcar spală-te des pe mâini.
Săpunul - spălarea excesivă cu săpun face pielea mai sensibilă, permeabilă la apă şi la
microbi. Dar săpunul este un dezinfectant mai bun decât multe alte substanţe (de exemplu tinctură de
iod) care pe lângă microbi, distrug şi pielea. Săpunul este ideal pentru spălarea mâinilor înainte de
acordarea primului ajutor. Păstrează totdeauna o rezervă pentru acest scop.
Săpunul se fabrică din grăsimi şi o bază (alcaliu) - cenuşă de lemn sau iarbă de mare - sau prin
fierberea cojii interioare de pin. Un conţinut prea mare de cenuşă usucă şi răneşte pielea. Grăsimea
poate fi vegetală sau animală, nu însă minerală. Cenuşa de lemn sau iarbă de mare este o bază, un
alcaliu. Cum se procedează: spală cenuşa, apoi o fierbi împreună cu grăsimea la foc mic, până se
evaporă excesul de apă. Lasă să se răcească. Săpunul astfel obţinut nu este dezinfectant. Pentru aceasta
trebuie adăugată rădăcină de hrean sau răşină de pin.
Reguli de purtare: Fii ordonat şi curat; agaţă toată vesela pe crengi sau cârlige. Nu lăsa focul
să ardă nesupravegheat. Ţine hainele şi echipamentul într-un loc unde nu se pot umezi, nici aprinde.
Proviziile de hrană se păstrează acoperite, ridicate de la sol. Pune capacul la loc imediat ce ai scos ceva
dintr-o cutie.
Vânatul nu se curăţă în tabără; goleşte-1 de sânge, scoate-i măruntaiele, jupoaie-1 acolo unde
l-ai prins (ca să atragi alt vânat).
Dacă faci drumeţie: orice animal, mic sau mare, e interesat de alimentele tale. Când nu le cari,
păstrează-le agăţate într-un copac sau în alt loc înalt. Caută locul potrivit cât e lumină. Păstrează
curăţenie în jurul cortului sau al taberei. Nu da nimic de mâncare unui animal sălbatic, oricât ar fi de
mic şi de simpatic. Îi faci un mare rău dacă îl dezveţi să caute singur hrană proaspătă şi îl înveţi să se
hrănească cu resturi, gunoaie şi hoituri.
Trimiteți un comentariu